fbpx

Serenity Choice™ - Protecții auditive Phonak

Protecțiile auditive Phonak sunt protecții pasive cu cele mai bune filtre acustice de la Dynamic Ear Company (DEC).

Cele mai bune filtre acustice: tehnologie de filtrare superioară.

Filtrele cu tehnologie tip plasă și membrană de înaltă calitate sunt superioare filtrelor rezistive „standard” disponibile pe piață, deoarece atenuează atât frecvențele joase cât și frecvențele înalte. Acestea sunt certificate iar filtrele sunt testate acustic în procent de 100%.

Dopurile pentru urechi generice presupun 3 flanșe gri, realizate din material TPE pentru uz medical și un filtru acustic cu membrană de tip plasă. Culoarea filtrului variază în funcție de aplicația acestuia.

Serenity Choice™ - Protecția auditivă de ultimă generație

Beneficii cheie:

  • Protecții auditive de ultimă generație pentru orice situație

  • Dezvoltate pentru a reduce toate sunetele deranjante la un nivel acceptabil

  • Auzul natural este păstrat, ușurând conștientizarea situației

  • Ideale pentru utilizare pe tot parcursul zilei

  • Tehnologia avansată mesh (de tip plasă) asigură igiena și ventilația urechii în orice moment, minimizând efectul de ocluzie și eliminând sunetele înfundate

  • Hipoalergenice: antifoanele sunt fabricate din material TPE pentru uz medical și sunt complet lavabile

  • Disponibile în mărimi universale: S, M și L

Serenity Choice™ Comfort

  • + Îmbunătățește concentrația
  • + Reduce stresul
  • + Reduce zgomotul de fond

Serenity Choice™ Music

  • + Vă puteți bucura de muzică la niveluri de ascultare sigure
  • + Ajută la prevenirea afectării auzului la concerte, cluburi, baruri etc
  • + Confort optim
  • + Ocluzie minimă

Serenity Choice™ Motorsport

  • + Reduce zgomotul cauzat de vânt și turbulențe
  • + Reduce zgomotul motorului
  • + Previne deteriorarea auzului în timpul evenimentelor sportive, cum ar fi NASCAR, F1, raliuri, motociclism sau F1 pe apă
  • + Previne deteriorarea auzului în timpul testelor dyno

Serenity Choice™ Work

  • + Potrivit pentru lucrări de bricolaj, grădinărit, curățenie
  • + Reduce zgomotul utilajelor și echipamentelor grele

 

Serenity Choice™ Sleep

  • + Reduce efectul sforăitului partenerului
  • + Hoteluri zgomotoase – reduce zgomotul produs de ascensoare, petreceri, bucătărie etc.
  • + Zgomot de stradă – reduce zgomotul produs de mașini, colectarea deșeurilor, petreceri etc.
  • + Somn mai odihnitor

Serenity Choice™ Shooting & Hunting

  • + Reduce zgomotul produs de explozibili și artificii
  • + Zgomot de impact sau cu caracter de impuls
  • + Vânătoare și tir sportiv

Fie că programați, proiectați sau scrieți o scrisoare, există momente în care zgomotul constant dintr-o zonă de birouri deschise devine prea greu de suportat. Zgomotele de joasă frecvență de la aerul condiționat și ventilatoarele computerelor afectează performanțele cognitive; adăugarea zgomotelor deranjante și a sunetelor telefoanelor vă reduc și mai mult capacitatea de concentrare.

Protecția auditivă universală Serenity Choice™ Comfort este concepută pentru a reduce toate aceste sunete la un nivel acceptabil. Conversațiile se estompează, iar sunetul telefonului, precum și zgomotul de la avioane, trenuri etc. devin mai puțin deranjante. Cu toate acestea, puteți auzi conversațiile, astfel încât să nu vă simțiți niciodată izolat.

Serenity Choice™ Comfort este discret și conceput pentru a fi purtat pe tot parcursul zilei fără a provoca iritații. În timp ce alte protecții auditive pot da senzația de sunet înfundat și nenatural, filtrele Office permit reducerea sunetelor pe toate frecvențele. Tehnologia avansată a filtrelor cu membrană oferă un canal de aerisire, minimizând astfel efectul de ocluzie și menținând în același timp urechea ventilată pentru un confort optim.

Nivelul muzicii la concerte depășește, în general, limita de siguranță de 85 dB. Aceste sunete produc leziuni precum tinitus, hiperacuzie sau pierderea auzului pe termen lung. Serenity Choice™ Music reduce nivelul de sunet cu 17 dB, ceea ce face ca muzica de până la 102 dB să poată fi ascultată în condiții de siguranță până la 8 ore.

Serenity Choice™ Music a fost conceput special pentru muzicieni, iubitorii de muzică și de concerte. Tehnologia brevetată a filtrelor cu membrană oferă un răspuns de atenuare plan, ajustat, astfel încât toate frecvențele sunt reduse cu aproape același nivel, ceea ce îl face excelent pentru muzică, deoarece ascultătorul nu pierde nimic din sunetul original, ci este doar adus la un nivel sigur. Acest lucru face ca Serenity Choice™ Music să fie cele mai bune dopuri universale de înaltă fidelitate de pe piață.

Serenity Choice™ Music prezintă un canal de aerisire pentru minimizarea efectului de ocluzie (accentuarea frecvențelor joase), menținând în același timp urechea ventilată pentru un confort optim. Conceput în principal pentru aplicații muzicale Serenity Choice™ Music este potrivit și pentru alte activități în medii zgomotoase.

Nivelurile de zgomot în casca de motocicletă la 100 kmh sunt de obicei 95–105 dB. Aceastea sunt cu mult peste nivelul de siguranță de 85 dB, ceea ce înseamnă că aveți între 15 minute și 2 ore de condus înainte de a risca apariția tinitusui sau a altor simptome ale hipoacuziei. Serenity Choice™ Motorsport reduce zgomotul vântului până la niveluri sigure, ceea ce înseamnă că vă puteți concentra pe drum.

Conceput pentru a se potrivi în ureche și fără a prinde căptușeala căștii, Serenity Choice™ Motorsport este o protecție auditivă discretă, reutilizabilă, universală, pentru zgomotul generat de cască, reducându-l la niveluri sigure, permițând totuși auzirea vorbirii de la difuzoare. Produsul prezintă un canal de aerisire pentru minimizarea efectului de ocluzie (accentuarea frecvențelor joase), menținând în același timp urechea ventilată pentru un confort optim.

Praful și murdăria rutieră vor afecta performanțele de protecție, însă Serenity Choice™ Motorsport este complet lavabil. Curățarea regulată în apă caldă va asigura cea mai bună performanță a protecțiilor auditive.

Serenity Choice™ Work este o protecție auditivă universală reutilizabilă, concepută ca echipament de protecție personală pentru medii de lucru zgomotoase, cum ar fi atelierele auto, în agricultură, construcții și/ sau orice situație în care sănătatea și siguranța necesită utilizarea unei protecții auditive, adică unde nivelurile de zgomot sunt peste limita de siguranță de 85 dB.

Serenity Choice™ Work reduce nivelul de sunet cu 24 dB, făcându-l sigur pentru o utilizare continuă de 8 ore în orice mediu până la 109 dB. Serenity Choice™ Work poate fi combinat cu căști pentru urechi pentru situațiile foarte zgomotoase în care protecția dublă este o cerință.

În timp ce alte protecții auditive pot da senzația de sunet înfundat și nenatural, Serenity Choice™ Work prezintă un canal de aerisire pentru minimizarea efectului de ocluzie (accentuarea frecvențelor joase), menținând în același timp urechea ventilată pentru un confort optim.

Un sforăit moderat atinge 50–60 dB, în timp ce sforăitul sever poate atinge 90 dB. Altfel spus: un claxon auto atinge aproximativ 90 dB! Serenity Choice™ Sleep reduce nivelul de sunet cu 24 dB, eliminând sau reducând sunetul la un nivel confortabil.

Serenity Choice™ Sleep este proiectat pentru a permite aerului să intre în ureche. Acest lucru are două avantaje față de produsele concurente:
– Limitează sau oprește senzația inconfortabilă de iritație „fierbinte” din ureche.
– Ajută la reducerea senzației de „ascultare a pulsului” cauzată de restricționarea fluxului de sânge în ureche, notabil mai ales atunci când vă așezați pe o parte.

Somnul cu dopurile de urechi poate necesita un timp de acomodare, deoarece poate suna nefiresc de liniștit în prima noapte. După aceea, vă veți întreba de ce nu le-ați folosit mai devreme.

Folosind tehnologia brevetată a filtrelor de impuls, Serenity Choice™ Shooting & Hunting protejează urechile utilizatorilor de nivelul maxim de presiune acustică a focurilor de armă, foc de artilerie și explozii, reducându-le la niveluri sigure, mai puțin susceptibile de a leza auzul pe termen lung.

Dezvoltat pentru uz militar, Serenity Choice™ Shooting & Hunting oferă o protecție optimă împotriva zgomotului puternic de impuls, fiind certificat ANSI IPIL până la 166 dB. Atunci când nu sunt prezente zgomote puternice, produsul oferă o atenuare redusă, permițând auzul vocii și a zgomotelor de fundal.

Permițând aerul în ureche pentru a împiedica iritarea canalului auditiv, purtătorul păstrează direcționalitatea sunetului și spațialitatea, critice în situațiile de vânătoare. Combinate cu dimensiunile reduse și cu materialul confortabil pentru uz medical, acestea sunt ideale pentru utilizare pe toată durata zilei.